Cum să nu rezolvi un puzzle -partea 1

tumblr_milky1Z3591s1gab7o1_500

Nu am rezolvat niciodată un puzzle  și asta nu pentru că nu am avut timp ,ci pentru simplul fapt că nu am vrut să mă îndeletnicesc cu asemenea preocupări (în opinia mea  puerile  ) am considerat întotdeauna că am lucruri mult mai importante de făcut decât sa-mi petrec ore în șir încercând sa lipesc nu știu câte sute sau chiar  mii de piese pentru a obține o imagine pe care pot sa o vad oriunde altundeva  , nu mai spun ca mi se părea aiurea sa fac asa ceva și din prisma faptului că odată rezolvat un puzzle reprezintă  ceva foarte fragil , o singură clipa de neatenție cu el și munca de câteva ore , zile sau chiar  săptămâni  se poate duce pe apa sâmbetei și atunci îmi puneam întrebarea ” la ce bun sa faci asa ceva ?” .Și totuși în viata nu facem doar lucrurile pe care dorim să le facem ci suntem obligați cateodată să facem și lucruri pe care poate că nu am dori în ruptul capului sa le facem  , dar dat fiind faptul ca avem nevoi și dorințe pe care trebuie sa le satisfacem ne chinuim, câteodată reușind și de cele mai multe ori nu  să rezolvăm și lucrurile pe care  viata ni le dă pe neașteptate spre soluționare .Asa am ajuns eu să  rezolv primul meu puzzle  cu cu scopul unic  de a fi fericit  .Știu că sună ciudat poate chiar bizar, că rezolvarea unui puzzle poate fi cheia spre fericire  sau în cazul meu încercarea de a rezolva un puzzle  , dar asa este  chiar și un puzzle poate reprezenta drumul spre fericire  . Probabil o sa fiu contrazis și o sa mi se spună ca de fapt a obține o imagine formată  din multe bucățele  pentru care îți dedici câteva ore din viata  nu poate reprezenta  decât un motiv de mulțumire de scurtă durată ,  o să îndrăznesc sa contrazic pe oricine  o sa-mi trântească în fata aceasta afirmație  . Și iată că în sfârșit încep să vorbesc și despre puzzle  și procesul rezolvării lui fără să mă mai abat de la subiect și să aberez . Puzzle-ul pe care mi l-a trântit mie destinul spre rezolvare nu avea mii de piese  , nu avea nici măcar sute sau zeci  de bucatele , puzzle-ul meu avea doar câteva piese (sub 10 )    . Poate îmi  veți spune că sunt un prost fără pereche dacă nici măcar un puzzle cu  aproape 10 piese pe care orice copil cu vârsta peste 1 an ar putea sa-l termine nu am fost capabil să duc pana la capăt și poate că aveți dreptate ,dar lăsați-mă să vă spun ce fel de puzzle aveam eu de terminat . Puzzle-ul meu din puține piese era de fapt un amalgam de fizic îmbinat cu metafizic    , ca sa fiu mai exact cele câteva piese erau reprezentate de : o EA  , un El  , 2 sentimente și 2 mentalități aparent identice ,dar totuși atât de asemănătoare . Poate acum înțelegeți de ce mi-a fost asa greu să duc la bun sfârșit această sarcină de a-l rezolva dar, dacă tot va îndoiți o sa continui să vă dezvălui de ce eram în dificultate   . Problema cu acest puzzle nu era cum să lipesc cele câteva piese date ca să obțin o imagine  finală , nu , când mi s-a dat acest puzzle cele câteva piese s-au lipit singure ușurându-mi mie munca  (sau cel putin așa credeam )  … Aveam să descopăr curând care era de fapt dificultatea acestui puzzle  și modul în care am descoperit a fost unul presărat cu lacrimi  , sânge ,regrete ,dorințe ,suferință și durere sufleteasca infernală   .  Ca să nu o mai lungesc atât o să vă spun dichisul  puzzle-ului meu  , problema sa era de fapt  că imaginea de pe  piesele deja  îmbinate se  schimba mereu și de fiecare dată  când imaginea se schimba piesele se dezlipeau  și reveneau la „neforma” lor de sine stătătoare, fără absolut  nici un fel de  logică .Nefiind decât câteva piese se poate spune că ar fi ușor să refac mereu imaginea  din cele câteva bucatele  . Cu siguranță  că asa ar fi fost dacă aceasta  nu s-ar fi transformat mereu , de câte ori avea ocazia    lăsându-mă neajutorat în fața îmbinării celor câteva piese pentru a vedea noua imagine  . Și totuși  de câteva ori din instinct sau cine știe cu ce intervenție supranaturală am reușit să pun piesele în ordine corectă și  să aflu imaginile nou formate  .Și eram tare mândru de mine  că fără niciun fel de instrucțiuni și fără niciun fel de antrenament preliminar într-o chestiune de acest gen  pentru că am spus la început, acest fel de activitate îmi era complet străină , reușeam  să  rezolv un puzzle a cărui imagine era de fiecare data alta . Bucuros nevoie mare  pana într-o zi când  …… nu am mai fost în stare să reproduc imaginea redata de îmbinarea pieselor . Am început să mă întreb în acea zi dacă îmi dispăruse flerul și abilitatea pe care ,zic eu , mi le dezvoltasem în cele câteva dăți în care soluționasem puzzle-ul fără niciun fel de ajutor  ……Puzzle-uri de genul acesta întâlnim fiecare din noi la tot pasul de-a lungul existenței nostre   , de cele mai multe ori reușim să le rezolvam pentru că unele sunt legate de familie  , job , educație, etc. și acestea sunt relativ  ușor de rezolvat pentru că deși imaginea lor se transforma mereu  asa cum se întâmplă cu imaginea de la al meu  , imaginile nou create  sunt simple  și intuim ușor cum trebuie să îmbinam în mod corect  piesele pentru a descifra misterul din spatele  dezordinii  , dar problema se pune atunci când întâlnim un puzzle  ce este legat de iubire ,mentalitate și fericire  . Acestea sunt cele mai greu  de dus la bun sfârșit și asta datorită faptului că  imaginea lor se schimba din ce în ce mai des pe măsura ce trece timpul  și adevărata problema este că odată cu fiecare schimbare, devine din ce în ce mai greu de ghicit imaginea de ansamblu,  pana la un moment dat când  nu mai reușim nici măcar sa unim în mod coerent 2 dintre piesele date, și iată că a ajunge la imaginea finală  devine pentru fiecare dintre noi  un țel ce  pare atât de îndepărtat și de greu de atins încât peste 95 % dintre  renunțămcomplet , preferând să ne facem o amantă din durere și o concubină din suferință decât, să încercăm să mai intrăm în grațiile sentimentului ce ar trebui să domine întreaga noastră viață:iubirea ,și să îmbrăcăm straiele frumoase ale fericirii .

Publicat în Despre "Ele" | 3 comentarii